Turism

Localitatea Hodod, azi o comună în extrema sud-estică a judeţului Satu Mare, apare în documente începând cu anul 1210. Istoria târgului şi a cetăţii se leagă de cea a familiei nobiliare Jakcs, în posesia căreia s-a aflat până la stingerea ultimilor săi descendenţi. În 1584, principele István Bathory îi dăruieşte cetatea Hododului, împreună cu târgul Jiboului şi alte 17 posesiuni, lui Francisc Wesselényi, tezaurar şi consilier apropiat al principelui, la doar doi ani după ce îi oferise acestuia titlul de baron.

 

Două secole mai târziu, familia se va separa în cele două ramuri, cea de Jibou şi cea de Hodod, prin István Wesselényi şi respectiv Francisc Wesselényi. Mărturie a trecutului ,,nobiliar’’ al localităţii stau azi cele două reşedinţe somptuoase construite de familia Wesselényi, una în stilul barocului târziu iar cealaltă în stil eclectic. Amândouă au devenit clădiri de interes public după naţionalizare, şi au fost tratate ca atare de-a lungul ultimelor decenii. Fosta şcoală a comunei, palatul eclectic construit de familia Wesselényi în secolul al XIX-lea, este astăzi cunoscut sub numele de ,,conacul Degenfeld’’ , după doctorul Maximilian Degenfeld-Schomburg, ultimul proprietar înainte de naţionalizare.

 

Familia Wesselényi a rămas totuşi în istoria comunei prin ansamblul baroc pe care l-a construit în partea de nord a Hododului. Astăzi sediul primăriei şi al consiliului local, palatul Wesselényi e departe însă de a fi un sediu administrativ tipic. Accesul nu se face direct din stradă, ci intrând pe o poartă decorata cu urne baroce, mergând pe o alee ce se deschide într-o curte încadrată de anexe, şi apoi cotind pe o potecă străjuită de arbori seculari. În plus, acoperisiul înalt, cu pantă frîntă, volutele şi blazoanele sculptate cu măiestrie ce decorează faţadele, toate acestea trădează originea nobilă a clădirii şi funcţiunea ei anterioară.

 

Construcţia ansamblului a durat 27 de ani şi a început în 1761 când comitele Francisc Wesselényi hotărăşte să construiască la Hodod o reşedinţa confortabilă, în spiritul baroc al vremii iar pentru aceasta îl comisioneaza pe austriacul Josef Lintzmann. Acesta, impresionat de palatul baroc pe care I. L. Hildebrand îl concepuse pentru Eugeniu de Savoya la Ráckeve în Ungaria, întocmeşte un proiect foarte asemănător şi începe prima etapă de construcţie a palatului din Hodod.

 

Însă după câţiva ani de muncă Lintzman nu se dovedeşte foarte priceput: hornurile bucătăriei şi brutăriei afumă încăperile iar subsolul se inundă periodic. După moartea bătrânului Wesselényi în 1770, responsabilitatea trece în mâinile fiului său Farkas care ia toate măsurile necesare ca proiectul să fie dus la bun sfârşit. Renunţă la Lintzman şi îl contractează pe clujeanul Franz Gindtner, meşter renumit în acea perioadă, ce avea să construiască biserica armenească din Dumbrăveni. Gindtner modernizează planurile lui Lintzman, însă modificările sunt minore deoarece clădirea era în mare parte construită. Renunţă la includerea bucătăriei şi brutăriei în palat şi concepe planurile pentru viitoarele anexe ce le vor include.

 

Palatul constă într-un volum compact, cu un acoperiș înalt, cu pantă frântă, de factură barocă si aminteste de corpul central al palatului din Ráckeve. Compoziția fațadelor este simetrică, iar zonele importante sunt puse în evidență prin decroșuri. Astfel, pe fațada principală există un decroș care marchează accesul în clădire, iar pe fațada opusă, vizibila de la strada, un al doilea decroș rotunjit anunță existența la interior a unui somptuos salon oval.

 

Decorațiunea fațadelor o reprezintă ancadramentele specifice barocului târziu, cu volute sculptate în piatră de Josef Hoffmayer, şi blazoanele şi plăcile comemorative realizate de Anton Schuchbauer, talentatul meşter cunoscut pentru sculpturile palatului Banffy din Cluj precum şi pentru cele de la Palatul Teleki din Comlod si Palatul Haller din Coplean. Acesta a sculptat la Hodod blazoanele familiilor Wesselényi şi Rhédey (comandat de Farkas Wesselényi în amintirea tatălui său Francisc Wesselényi şi a mamei sale, Zsuzsanna Rhédey) aflat pe faţada estică a palatului.

 

Pe lângă acesta, este responsabil şi de cele trei elemente decorative de pe faţada vestică, deasupra principalei uşi de acces în palat: blazoanele familiilor Wesselényi şi Bethlen (pentru Farkas Wesselényi şi Júlia Bethlen de Bethlen) încadrate de două cartuşe decorative ce cuprind o inscripţie comemorativă din anul 1776 şi un pasaj din Odele lui Horaţiu ce vorbeşte despre frumuseţea caracterului uman, cinstit şi cumpătat: vivitur parvo bene, cui paternum/splendet în mensă tenui salinum/ nec leves somnos timor aut cupido/ sordidus aufert (tradurece aproximativă: Omul se poate mulţumi cu puţin, solniţa strămoşească să strălucească pe a sa masă şi somnu-i să nu fie tulburat de mizeria lăcomiei).

 

Din punct de vedere al conservării, ansamblul se află într-o stare relativ bună. În proprietatea familiei Wesselényi până la naţionalizare, clădirea a fost tratată cu oarecare respect în perioada comunistă şi retrocedată urmaşilor după 1990. Decorațiunea barocă a palatului s-a păstrat în totalitate, la fel tâmplăria şi obloanele. În interior, se mai pot încă vedea lambriurile, şemineele, ancadramentele şi stucaturile originale, alături de mobilierul sobru şi funcţional al instituţiei publice care îşi are azi sediul în palat.

 

Sursă info și foto

Galerie Foto

Palatul la sfârșitul secolului al XIX-leaPalatul la sfârșitul secolului al XIX-leaPalatul la sfârșitul secolului al XIX-leaHododul la Ridicarea Iozefină (1769-1773)Fațada palatului DegenfeldElemente decorative de pe faţada vesticăElemente decorative de pe faţada vesticăInscripţie comemorativă din anul 1776
Înapoi


Chestionare

Cum vi se pare noul site?

Foate bun

Bun

Necesita inbunatatiri

Prost

Foarte prost

Votează